Mi-e dragă toamna la Iaşi. Trăiesc cu tresărirea că, plecând într-o zi de aici, n-am să mai pot iubi toamna. Ce m-aş face fără aşa iubire!? De cînd a venit, am tăcut. Am preferat s-o privesc din umbră, s-o văd dacă stăruie, dacă şi-a luat haina potrivită şi dacă...rămâne. La început m-a necăjit, venise aspră, întunecată...nefirească. Am simtit într-o clipă că, atâta timp cât nu mă mai bucură, n-are să-mi mai fie dragă şi, în consecinţă, mai bine n-ar veni.
Toamna îmi aduce un mod de a trăi, unul substanţial, echilibrat, incontestabil de viu. Aici, la Iaşi, vieţuiesc viii şi s-au îngropat cei adormiti. Ultimul chiar la venirea toamnei! Până să-mi amintesc iar, uitasem de umbre. Era să ratez cu neamintirea! Însă vorbeam despre, sus pomenita, toamnă. Chiar e invitaţie la o plimbare, încă nu e prea tărziu, încă nu!
Totuşi, după cum se arată lucrurile, Iaşul nu mai are, pentru mine, decât două drumuri, unul la gară şi celălalt spre cimitir.
Toamna îmi aduce un mod de a trăi, unul substanţial, echilibrat, incontestabil de viu. Aici, la Iaşi, vieţuiesc viii şi s-au îngropat cei adormiti. Ultimul chiar la venirea toamnei! Până să-mi amintesc iar, uitasem de umbre. Era să ratez cu neamintirea! Însă vorbeam despre, sus pomenita, toamnă. Chiar e invitaţie la o plimbare, încă nu e prea tărziu, încă nu!
Totuşi, după cum se arată lucrurile, Iaşul nu mai are, pentru mine, decât două drumuri, unul la gară şi celălalt spre cimitir.
