Aşteptarea aduce, în noi, atâta freamăt! Ne frângem mâinile, ni se repezesc paşii sleindu-se uşor, il luăm pe celalalt în noi, pomenindu-l mereu, şi-l facem locuitor binevenit. Ne dăm la o parte. Am avea atâtea poveşti să-i impărtăşim, atâtea construcţii la care să lucrăm împreună. Şi, înutil,...suntem atât de stângaci în fericire...spune-i că nu l-am putut aştepta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu