Astăzi Curtea Constituţională a dezamăgit, de fapt, m-a dezamăgit! Cred, în cele din urmă, că nu s-ar fi întâmplat asta dacă, încă o dată, nu m-aş fi amăgit. În traducere, e clar, dezamăgirea nu rezultă decât în urma amăgirii. Aşadar, încă o dată, m-am amăgit! A fost declarată constituţională o lege care, în contestaţii, pare împotriva dreptului omului de a fi, cu tot ceea ce implică fiinţarea aceasta. Se spune în contestaţie că nu au fost respectate procedurile, iar actul normativ încalcă principiul neretroactivităţii legii, dreptul de proprietate, dreptul la trai decent şi la pensie, acte internaţionale în materia drepturilor omului, dreptul fundamental de alegere a profesiei şi a meseriei sau ocupaţiei, jurisprudenţa Curţii Constituţionale....
Încă o dată căutam cu lumânarea motive să cred că totuşi lucrurile sunt tocmite drept sau cel puţin vor fi îndreptate de "god on the earth"...Inutil, însă, absurd şi sinistru! NU mai avem dreptul la trăire pe pamânt românesc deşi mă învăluie o iubire plină de tunetul furiei pentru acesta!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu