frânturi, scene surprinse într-un paragraf...

Broscuţa hibernează. Asta am aflat-o ieri. De cu toamnă târzie se îngroapă în nămol şi stă acolo cuminţică pănă primăvara. Ieri, am ieşit în căutarea toamnei altfel decât o făcusem până acum.
Apărusem pe hol. Nimeni! Merg către o uşă cu lumină aprinsă. Cineva! La sediu, am gasit doi oameni un pic amuzati. Nu le-a spus nimic numele meu deşi eram pe listă. M-au întrebat "eşti pe listă?"...Da, le-am spus!"...şi am continuat: "ok, şi eu ce trebuie să fac astă seară? Imi spuneţi ce am de făcut, nu?" Primesc o dare anemică din cap, un zîmbet îngrozitor de sters spre fals şi apoi o ignoranţă aproape totală. Nimeni nu avea timp, fiecare era important, vorbea preferenţial sau cu interes cu celalat, îşi căuta toată lumea de lucru fără să aibă, realmente, ceva de făcut. Then, I said to myself: What... am I doing here? Simţeam mâhnirea cum urcă în mine. Dintr-o parte a venit un raspuns: "Nimic, nu trebuie să te agiţi prea tare!" Neascultătoare cum sunt, m-am agitat,sau, cel puţin, mi-am dat tot interesul. Intru în altă cameră: o icoana mare aproape cât peretele pictată cu Sfînta Treime, alte zeci de icoane vizibile oriunde ti-ai întoarce privirea, o candelă arzândă şi, pe jos, pelerini. Nu e de facut nimic aici!? ...Şi a fost, multe lucruri au fost de facut!
S-a închis lumina şi totuşi ceaiul nu se poate face pe întuneric. Mi-a ieşit prea slab, ori în traducere, apă uşor îndulcită. Avea să-mi iasă mai puternic la venirea luminii.
Toată noaptea, din loc cald, am auzit indeaproape rugăciunile psalţilor, forfota oamenilor la căpătâiul Cuvioasei, neputinţa lor de nu mai rezista frigului, oboselii şi neputinţelor. Aşadar nimic extraordinar, sublim nici măcar înălţător ci doar firesc!