România a devenit ţara oamenilor nemaipomenit de singuri şi relativ nefericiţi... ceea ce este şi mai trist derivă din faptul că nici nefericiţii nu mai pot fi solidari între ei. Totul la noi e paradoxal firescului şi nu respectă nici o regulă. Am uitat să mai concepem întregul, trăim fragmentar şi alienat. Totuşi, mă înclin în faţa celor care fac excepţie. Cred că mai existăm doar fiindcă în pământul acesta, pe care călcăm în fiecare zi şi pe care nu ni-l poate lua nimeni, sunt îngropaţi prea mulţi din cei care au iubit şi iubesc România. Iubirea lor răsare din pământ şi vine din adâncuri ca să ne mai ţină... încă vii. Fiinţarea noastră ca popor se leagă de suflul şi de rugăciunile lor, din morminte ori de acolo de unde sunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu