paşi spre a fi...

Ziua de ieri a început cu Liturghia, cea de azi, nu! A început cu o durere de cap, cu o cafea...şi cu o stare nelămurită în derivă spre melancolie. N-a fost o stare agresivă care să mă arunce în a simţi absenţa luminii ci una străruitoare în a mă face să privesc spre lucrurile cu adevărat importante, definitorii în existenţa mea. Primul lucru pe care l-am facut, a fost să încerc a ordona lucrurile, a le rândui, atât în mine cât şi în afară. M-am întărit în exerciţiul sincerităţii faţă de toate cele ale mele. Epuizant şi sisific acest exerciţiu, deşi ar fi trebuit să-l simt firesc! Dar cu atâta neoranduială şi încurcătura în mine...! Oricum a fost un prim pas, cel mai important zic eu.