if you have...

if you have no voice, SCREAM; if you have no legs, RUN; if you have no hope, INVENT or LEARN THE JOY;
"Atâta vreme cât nu devenim un deşert sufletesc, suntem mântuiţi" (România profundă)

luni, 16 ianuarie 2012

S-a amânat Cristian Tudor Popescu la Iași

Editura Polirom şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi vă invită miercuri, 18 ianuarie, la ora 13.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, la o întîlnire cu Cristian Tudor Popescu, care va susţine o conferinţă pe tema: „Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989)”.
Tema conferinţei este şi titlul celui mai recent volum semnat de Cristian Tudor Popescu, apărut de curînd în colecţia „CINEMA” a editurii Polirom, care va fi lansat cu acest prilej. Volumul Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989), prima carte despre film semnată de Cristian Tudor Popescu, va fi prezentat de Emil Hurezeanu.
Cele două evenimente vor avea loc în cadrul unei întîlniri cu studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi vor fi moderate de Andrei Giurgia, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Jurnalişti din Iaşi.

Strigăt spre Eminescu

Ieri a fost ziua mea de naştere. După Liturghie, am urmat drumul spre Eminescu. În Piaţa Unirii, în faţa statuii marelui Cuza, erau oameni mâhniţi care îşi strigau nemulţumirile mult adunate. Mulţi tineri... luminaţi că şi-au slobozit strigarea. La urcarea Copoului, alţi tineri aşezau o coroniţă şi se aplecau în faţa statuii lui Eminescu. Strigau altfel, înclinându-se! În parcul Copou... zumzet, coroane sub tei şi glas de Eminescu, desigur, poezie. La Muzeul Eminescu... intrarea liberă, expoziţie, cărţi, obiecte, oameni care se adunaseră într-un simpozion pentru Eminescu. Aşadar, l-am găsit acasă pe domnul Eminescu. Dincolo de paşii spre el, ne aştepta.

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Simpozionul Internațional “MIHAI EMINESCU – POET NAȚIONAL ȘI UNIVERSAL” Ediția a III-a


Facultatea de Litere de la Universitatea “Al. I. Cuza” Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Asociația Cultural – Științifică “Vasile Pogor” din Iași, vă invită să participați (participare directă / participare indirectă) la Simpozionul International “MIHAI EMINESCU – POET NATIONAL SI UNIVERSAL” Editia a III-a, în Sala de Festivități (Sala 502, corpul R) a Universității “Al. I. Cuza” din Iași, în ziua de duminică - 15 ianuarie 2012 ora 10.00.

PROGRAM :

09.30 – Vizitarea Muzeului “Mihai Emninescu” din Copou şi a teiului lui Mihai Eminescu
10.00 – Deschiderea simpozionului în Sala 502, corpul R al UAIC – alocuţiuni, prezentare lucrări
12.30 – Coffe break, întâlnire cu mass-media, vizitarea expoziţiei de lucrări de artă plastică, vizionarea de filme realizate de participanţi inspirate din opera poetului Mihai Eminescu
13.30 – Prezentare lucrări – partea a II-a
15.00 – Închiderea simpozionului - alocuţiuni

joi, 1 decembrie 2011

1 Decembrie


Simt că nu-mi aparţine nimic din ţara asta, deşi ceea ce găsesc câteodată aici îmi stârneşte furie, emoţie, dragoste. Dar toamna ce tocmai a plecat, sigur e de aici! Nu ştiu dacă sunt sentimente rentabile. În ce stare sunt de ziua României, sunt jalnică, nu? Aş putea face o aritmetică sentimentală simplă, dar nu mă simt acasă, deşi sunt!

marți, 22 noiembrie 2011

S-a zguduit toamna..

S-a zguduit toamna, a râs şi s-a stins, Din nou, s-a stins! Urmele lasă o tristă dulceaţă. Iar sunt în dificultate, nu ştiu să reacţionez în faţa valului de simţiri ce vin. Sunt în impas! Şi totuşi viaţa e preţioasă, nu trebuie scurtată mai mult decât e. Ori de câte ori e privită cu atenţie mi se pare vie. Până una alta... mă uit atent şi cu luare aminte în jur şi mai adun frunze din calea omului. Nu vreau că paşii să le fărâmiţeze. Îmi doresc să se stingă întregi.

vineri, 18 noiembrie 2011

Paleologu: Proiectul de buget este o lege pentru eutanasierea culturii

În sfârşit, o voce din argaţii puterii se ridică şi are curajul de a declara că proiectul Palas de la Iaşi este unul păgubos pentru cultura dar profitabil pentru cei care calcă pe morminte. Îmi vine să le urez ceva, dar totuşi mă abţin... Probabil că vor cădea sub... cu banii lor cu tot. Chiar dacă după figură pare amuzant, fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu reuşeşte să mă surprindă încă o dată. Duplicitar sau nu, totuşi e o voce care are curajul să vorbească despre eutanasierea culturii atât prin bugetul insignifiant alocat acesteia, cât şi prin proiectele de umbrire şi, de ce nu îngropare a monumentelor şi a istoriei. El afirmă: "Dacă ne distrugem patrimoniul, ne distrugem o resursă foarte importantă. Şi încă odată vă pot da exemple extrem de negative de peste tot din ţară în care la doi paşi de Turnul lui Lăpuşneanu s-a construit o hardughie de beton şi sticlă, la Bucureşti, în spetele Palatului Ştirbei se preconiza o altă hardughie de acelaşi tip. Centrul Palas de la Iaşi este alt exemplu negativ în care mafia imobiliară locală a stricat aspectul oraşului. Sunt multe exemple în care, sigur, dacă ne facem cu mâna noastră rău, ne diminuăm şansele de a exploata o resursă într-adevăr foarte importantă pentru ţara noastră', a afirmat Paleologu.
Mai multe detalii pe Antena3. ro

luni, 7 noiembrie 2011

Expoziție de crizanteme - Flori de toamnă


Ieri, într-o zi de luni, de dimineaţă m-am gândit să văd toamna. Din parcul Copou, am ajuns în Grădina Botanică. Ştiam de expoziţia de crizanteme şi flori de toamnă. Impresionantă aleea la intrare în grădină. Nu văzusem niciodată atâtea tufănele, varză decorativă, bostănei ornamentali şi crizanteme la un loc. Plimbându-mă cu atenţie pe aleea expoziţiei, am avut impresia am trăit cu ochii închişi până acum în toamnă. Impresionant! Am găsit ce nu ştiam că există; variaţii de culori şi foarte important miros de floare discret aproape insesizabil.
Aşadar zilnic din 23 octombrie până în 20 noiembrie se poate încerca această aventură. Expoziţia prezintă specii şi soiuri de crizanteme dar şi forme de cultură îngrijite de specialiştii Grădinii Botanice, la care se adaugă şi o mare varietate de fructe şi seminţe, precum şi numeroase forme decorative de varză, ardei, dovlecei şi bostani, completate pentru prima dată de culorile deosebite ale frunzelor de sfeclă. Evenimentul este dedicat sărbătoririi a 155 de ani de la fondarea la Iași de către medicul și naturalistul Anastasie Fătu a primei grădini botanice din România, Grădina Botanică "Anastasie Fătu".