Ninge! Ce se mai învârt fulgii în drumul lor spre cădere! Nici primăvara n-a mai venit. O fi luat-o în altă direcţie sau pribegeşte pe undeva. E singura care îşi mai arogă dreptul de a întârzia fără sancţiuni. Îşi aparţine, e liberă. Pare ca nimic n-o necajeşte. Merge, visează şi uită de oboseala iernii. Nu vine, vine, se opreşte, pleacă, se întoarce iar! N-are multă frumuseţe dar are posibilitatea acţiunii dupa bunul plac: întârzierea până, foarte curând, la absenţa venirii...Hmm, poate e doar o chestiune de dispoziţie a primăverii.
Am îndoieli! Totuşi, primăvara pare un personaj vulnerabil, înfricoşat, suferind şi depaşit, oarecum, de însăşi condiţia vieţii. Pare a ne reflecta foarte bine pe noi înşine, nu pe toţi evident, că sunt unii care la testul de sinceritate cu ei înşisi, au găsit iluzia fericirii. Fericire lor! Fiind imposibili în a ne întoarce, mergem înainte, fără aşteptări.
Am îndoieli! Totuşi, primăvara pare un personaj vulnerabil, înfricoşat, suferind şi depaşit, oarecum, de însăşi condiţia vieţii. Pare a ne reflecta foarte bine pe noi înşine, nu pe toţi evident, că sunt unii care la testul de sinceritate cu ei înşisi, au găsit iluzia fericirii. Fericire lor! Fiind imposibili în a ne întoarce, mergem înainte, fără aşteptări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu