Zăbovesc un timp îndelungat într-un gând. A mai venit o altă toamnă. Toamna din această clipă! Zâmbesc şi creşte ceva în sufletul meu. Va fi bogăţie, ploaie, frunze şi soare blând nu aprig. Niciodată n-am zăbovit aşa de mult asupra unui cuvânt. În toamnă, mă iau îndeajuns în serios şi mă consum în hoinăreli şi în dispariţii irepetabile. Se zice doar că pribegind, îţi aparţii şi... eşti liber. În toamnă, sunt şi îmi place să fiu..., adică să exist... mi se anulează neputinţa şi totuşi merg îngândurată. Îmi odihnesc sufletul şi oasele şi simt imposibilitatea unei întoarceri. Toamna e aceiaşi şi altfel de fiecare data. Pentru mine e alt an, altă toamna, un alt răsărit cu mâinile întinse spre apus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu