împotriva primăverii

Ninge! Ce se mai învârt fulgii în drumul lor spre cădere! Nici primăvara n-a mai venit. O fi luat-o în altă direcţie sau pribegeşte pe undeva. E singura care îşi mai arogă dreptul de a întârzia fără sancţiuni. Îşi aparţine, e liberă. Pare ca nimic n-o necajeşte. Merge, visează şi uită de oboseala iernii. Nu vine, vine, se opreşte, pleacă, se întoarce iar! N-are multă frumuseţe dar are posibilitatea acţiunii dupa bunul plac: întârzierea până, foarte curând, la absenţa venirii...Hmm, poate e doar o chestiune de dispoziţie a primăverii.
Am îndoieli! Totuşi, primăvara pare un personaj vulnerabil, înfricoşat, suferind şi depaşit, oarecum, de însăşi condiţia vieţii. Pare a ne reflecta foarte bine pe noi înşine, nu pe toţi evident, că sunt unii care la testul de sinceritate cu ei înşisi, au găsit iluzia fericirii. Fericire lor! Fiind imposibili în a ne întoarce, mergem înainte, fără aşteptări.

Iasul cultural (5) Concert Tudor Gheorghe la Iasi

Luni 28, Februarie 2011, ora 19:00 la Casa de Cultura a Studentilor vine Al cincilea anotimp la Iasi. Acest concert este un gest de cultură major, aducând în faţa publicului calitate, îndârjire întru sensibilitate şi un nou anotimp: femeia. Acum câtiva ani, am avut ocazia să văd starea lumii venind la concertul lui Tudor Gheorghe. Oamenii veneau ca la vecernie, cu bucurie şi dor convinşi că vor găsi acolo firescul spre care tânjesc.

“Femeia este al cincilea anotimp in care natura se odihneste, amintindu-si toate florile primaverii, toate privighetorile verii, toti strugurii toamnei si toate ninsorile iernii”. (Grigore Vieru)

Iasul cultural (4) Mesaje cu flori

Gradina Botanică a fost locul de întâlnire într-o vineri, o zi cu flori. Le-am găsit deloc somnoroase, mai vii decât de obicei, dar destul de tăcute. N-am auzit nici măcar şoptiri. Am zărit şi un copăcel în miniatură care îşi petrecea, deloc plictisit, vremea printre flori şi care îşi ducea cu stăruinţă cele câteva frunze. Nu trecuse toamna pe la el. În egoismul meu, aş fi vrut să-l iau cu mine!
M-au minunat begoniile! N-am stiut că florile pot avea doar două petale. De mai multe soiuri, cu flori destul de timide, mărunţele, begoniile mi-au adus aminte de bucuria de a nu mai fi insingurat.
Mai e timp să vă găsiţi pe acolo, voi, cei cărora vă surîd florile. Locul de întâlnire e Gradina Botanică a Iaşului!

"EXPOZITIE DE PLANTE EXOTICE
Gradina Botanica organizeaza incepand cu 6 februarie pana pe 20 martie 2011, expozitia cu specii de plante exotice MESAJE CU FLORI.

In aceasta perioada, sera expozitionala reprezinta locul de intalnire pentru specii de plante care provin din padurile tropicale si subtropicale ale Asiei si Americii de Sud sau din savanele si deserturile Africii si Americii Centrale.

In cadrul expozitiei vor fi prezentate diverse specii si soiuri din colectiile de azalee si camelii, conifere dirijate in stil bonsai, precum si peperomii, begonii, fitonii, marante, crotoni, euforbii, cactusi.

Cu acest prilej se va organiza si un concurs de mesaje si de fotografii dedicate florilor care are scopul de a promova interesul pentru diversitatea speciilor de plante din colectiile Gradinii Botanice din Iasi." Detalii: http://botanica.uaic.ro/anunturi.htm

paşi de fugă pe alee în al cincilea anotimp...

Tudor Gheorghe este omul domn. Este! Ce mult îmi place prezentul verbului "a fi". Exprimă vieţuire, permanentă prezenţă în viaţă. conştientizare vie a fiecărei simţiri. El actualizează continuu fiinţarea. Omul acesta poartă în sine însuşi toate caracteristicile domniei: simplitate, eleganţă, bogăţie exprimată în loialitate, autoritate şi demnitate. Chiar poate şi domni şi....o face cu replici incisive şi adânci peste propria-i activitate. Niciodată n-am mai văzut un om domn atât de credincios propriilor simţiri într-o lume în care oamenii, astăzi, simt ceva şi mâine îşi iau simţirea înapoi.
Oricum, al cincilea anotimp promite să fie cel mai liniştitor spectacol, aşa cum toamna, primul şi singurul meu anotimp, niciodată nu fu mai frumoasă sufletului nostru, bucuros de moarte.

Suspension from office

Ziua n-a început cu Liturghia, cum poate ar fi fost firesc. A început cu cealaltă faţă a firescului. Startul a fost Constituţia României, de fapt, recitirea ei. De ceva vreme mă preocupă analiza pe text şi în profunzime a textului constituţiei. De fiecare dată am sentimentul şi convingerea, aprig accentuată, că citesc cele mai mâhnitoare rânduri .
Dacă ar fi fost ficţiune, convingerea mea ar fi avut o justificare că ceea ce regăsesc aici, n-are de-a face cu realitatea. Însă, din nenorocire..., nu e ficţiune ci ar trebui să fie textul rânduielii în neoranduială, trimiţând la un anumit fond moral, la un orizont al valorilor şi nu în ultimul rând la trezirea sentimentului de seriozitate, chiar sacralitate (dacă ar fi să coborâm cuvântul din sfera religiosului) în respectarea ei, aici, pe pământ românesc. Concepte, instituţii, instanţe şi în cele din urmă personaje pe hârtie, aproape moarte prin sinucidere, cu atât pare să rămână Constituţia României, căci posibilităţile de oglindire şi finalitate în realitate devin excepţionale. Dar, Constituţia nu e un text exceptional! Nu este! Cel mai tare îşi fac de cap personajele cu autoritate în constituţie. Zi de zi asistăm la "călcarea" cuvintelor de lege şi, culmea sau nu, această călcare se face de personajele sale. Ele se întorc atât împotriva lor, prin nerespectare, încălcare şi chiar sfidare sinistră cât şi împotriva celuilalt căutând pe toate căile să i se bage în cap ideea că revolta nu poate exista şi, că ele, personajele, vor râmâne lipite de scaunele lor prin orice mijloace.

"Îngere, să nu mai zbori! / "Preote, să nu mai mori!"

Era 2008, decembrie, la început. În Aula Eminescu a Universităţii din Iaşi se ţinea Conferinţa Natională "Text şi discurs religios". Aflasem într-un ultim minut că avea să vie IPS Bartolomeu Anania la Iaşi. Citisem atunci, cu ceva timp în urmă, o povestire din cartea "Amintirile Peregrinului Apter", o carte zămislită în pământ. Astfel, vroiam să aflu şi să văd omul frumos care a scris despre îngeraşul meu preferat. Aşa de mult mi s-a lipit de suflet joaca între parintele şi îngeraşul din prima povestire a carţii. Îngeraşul acesta toată ziua dădea buzna peste părinte, închipuind tumbe prin biserică, făcându-se că mucăieşte o lumânare, suflă vreun paianjen sau fugăreşte liliacii de la anafură. Însă într-o zi, cuprins de mânie, parintele a certat îngerul strigând "Îngere, să nu mai zbori! "şi ...a căzut îngerul prăbuşindu-se în iarbă, strigând cu mare tristeţe "Preote, să nu mai mori!" Astfel, îngerul n-a mai venit, de atunci, nu s-a mai arătat. Părintele il mai căută şi nu-l găsi dar îl aşteptă ca să poată muri. Povestea se încheie cu.....

Ajunsesem şi eu în sală. M-am aşezat într-un scaun şi l-am ascultat pe IPS. Anania. Vocea trăda multă osteneală, vorbea cu greutate dar cu dragoste. Se simţea că orice cuvânt este o rostire grea. Vorbea despre Biblia lui Şerban, ca monument de limbă teologică şi literară românească. Multe s-au spus atunci despre carte: marturisiri, credinţe, osteneală şi declaraţii de ....iubire. I-am sorbit, în privire, fiecare gest, fiecare mişcare a mâinii, orice freamăt care anunţa în el viaţa. Acum vocea s-a stins, ochii se odihnesc, mâinile nu mai binecuvântează şi inima şi-a închis simţămintele. Părinte, să te odihneşti!

În faţa unui astfel de om ca Bartolomeu Anania, ar trebui şi patriarhul bisericii ortodoxe să fie şforţat de exerciţiul sincerităţii. Citeam predica patriarhului despre IPS Anania. Atât de convenţională, de aridă, de factică! Nimic viu! Viaţa plină şi încercată a mitropolitului Clujului, nu poate fi egalată nici pe departe de viaţa si trăirea de acum a mai marilor bisericii. Nici unul dintre ei n-ar mai fi în stare să se opună vreunei decizii politice aberante care contravine firescului sau să mai înveţe rugăciunea stăruitoare în suferinţa din închisoare şi toate astea în numele unei idei, a unei credinte, până la urmă pentru Hristos! Jertfa ierarhilor pentru noi, şi pentru mine personal, este o absenţă agresiv de vie, resimţită în mine în fiecare zi. Nu e judecată ci doar tristeţe, reactie, răspuns la acţiunile lor!

mângâiere pentru Dumitru...

Astăzi am aflat! A murit mama unui prieten...şi simt asta ca pe o durere a mea. Nu mai conteneşte durerea asta în mine. Cu lacrimi multe îi vom pomenii pe părinţii noştrii. Vom aprinde candele neîncetat pentru ei. Îl imbrătisez şi eu cu ...durere pe omul a cărui mamă nu mai este. Dumnezeu să ne odihnească părinţii în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea...