...Nu am spus-o eu ci alții înaintea mea! Se spune ca "adevărații artiști scriu numai pentru ei înșiși" (Wayne Booth, Retorica romanului) Oare?...dacă e așa înseamnă că nu avem adevărați artiști, iar dacă sunt, paradoxal, nu scriu numai pentru ei înșiși. Și asta dintr-un raționament foarte simplu și firesc: nimic nu capătă valoare pentru sine, nici macăr trăirea nu are sens doar pentru sine. Ne raportăm mereu la celălalt, oricine ar fi aceasta.
Prin extensie, acest punct de vedere poate fi justificat și într-o lumină duhovnicească. In traducere, nici măcar Dumnezeu nu și-ar putea dezvălui toată strălucirea fără să existăm noi, fapturile pe care le-a creat. Existența noastră și implicit toate faptele noastre, artiști fiind sau nu, se înscriu, într-o lege nescrisă: exist si creez în măsura în care celalalt poate recunoaste existența mea ori ceea ce fac eu. Umblătura de unul singur, fără să am măcar în minte un om pe care să-l pomenesc, mă poate condamna la putină simțire și, în cele din urmă...la inexistență.
Prin extensie, acest punct de vedere poate fi justificat și într-o lumină duhovnicească. In traducere, nici măcar Dumnezeu nu și-ar putea dezvălui toată strălucirea fără să existăm noi, fapturile pe care le-a creat. Existența noastră și implicit toate faptele noastre, artiști fiind sau nu, se înscriu, într-o lege nescrisă: exist si creez în măsura în care celalalt poate recunoaste existența mea ori ceea ce fac eu. Umblătura de unul singur, fără să am măcar în minte un om pe care să-l pomenesc, mă poate condamna la putină simțire și, în cele din urmă...la inexistență.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu