Despre Iasi, cu evlavie...(2)

Aseară, după o zbenguială, prin ploaie, de zile mari pe malul Ciricului, am dormit bine. Pentru două - trei ore am redescoperit Iaşul la vreme de ploaie, colindând pădurea şi malul Ciricului. Astăzi, aveam să-l văd de sus, de la înălţimile uneia dintre colinele Iaşului, de la biserica mănăstirii Piatra Sfântă (cunoscută anterior sub denumirea de Schitul Tărâța) datând din jurul anului 1755. Aceasta se află prin împrejurimile Iaşului pe dealul Repedea. Accesul la această mănăstire se face trecând prin Buciun, lăsând în urmă Plopii fără soţ şi ajungând în satul Pietrăria (comuna Bârnova). Locul acesta m-a impresionat atât prin vechime şi simplitate cât şi prin priveliştea de acolo. Nimic strident, pompos, făţarnic! De sus, se vedea, în depărtări, Iaşul în toată înfăţişarea lui. Mi-am curăţat, măcar un pic, inima...
Biserica este modestă ca înfățișare arhitecturală, fiind construită din piatră cu învelitoare de tablă pe șarpantă. Arhitectura este simplă, are un plan treflat, cu o turlă dispusă deasupra naosului și o turlă cu rol de clopotniță deasupra pronaosului. Interiorul bisericii este ornat cu arcaturi moldovenești obișnuite. Pridvorul este construit ulterior (în 1834), intrarea făcându-se prin ușa de vest. Biserica nu a fost pictată niciodată, ci numai văruită în culori de apă. Catapeteasma datează din anul 1913 din timpul starețului Nectarie Cotruță. Tot atunci a fost înlocuit pavajul de pe jos cu mozaic. Printre odoarele de preț ale bisericii se numără două evanghelii în limba slavonă din 1766, un liturghier din 1759, un tripod din 1768. şi multe icoane foarte vechi.

În prezent, se construieşte o biserică nouă în stil moldovedesc tradiţional. Întrând, în biserica în construcţie, pe partea stangă, se odihneşte într-un mormânt de marmură, Dumitraşcu Vasile, ctitor unic al acestei biserici.
M-am plimbat, desigur, şi prin curtea mănăstirii în care am găsit un paraclis de lemn, o clădire pentru chilii şi un cimitir. Se spune că, în trecut, acolo, pe la 1761 a fost un spital pentru bolnavii de ciuma. Ioan Teodor Callimachi afieroseşte acest schit ca să fie spital pentru ciumaţi, sub purtarea de grijă şi ascultarea Mănăstirii Sf. Spiridon. Mulţi dintre cei intraţi acolo, şi-au găsit leacul în suferinţă, alături, sub cruci.