Nefiind direct conectată cu lumea IT-ului, abia ieri am aflat cine este omul dincolo de titlul, co-fondator şi preşedinte al consiliului de administraţie al Apple sau cum era numit "Steve Jobs, boss of Apple" Ca mulţi alţii, am căutat simţind că a plecat un om cum puţini trăiesc. Şi nu am rămas dezamăgită. M-au atras şi rămas în minte cuvintele unei poveşti despre viaţă şi moarte, spusă cu ocazia unui discurs ţinut în faţa absolvenţilor Universităţii Stanford. Subscriu acestor cuvinte! Steve Jobs: "Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi "curăţă" pe cei bătrâni şi face loc pentru cei "noi". Deocamdată, cei "noi" sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei "vechi" şi veţi fi "curăţaţi". Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.
Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi "zgomotul" creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu