Aproape în fiecare zi, în drumurile mele prin Iaşi, trec grav bolnavă de durere pe langă...morminte, peste care se ridică într-un nor adânc de praf, Palasul, proiectul din centru Iaşului. Staţi un pic, nu, nu mormintele îmi fac rău, e chiar recomandată plimbarea printre ele, ci faptul că peste ele, se va fi ridicat, la inaugurarea din 2011, mmmall-uri, centre commmerciale, hoteluriiii şi de ce nu îngrozitoare birouri ocupate, la prima mână, bineînţeles, pentru succes!!!. Ţin minte că, până nu demult, de pe trotuarul (acum nu mai este nici macar el, că deh! lucrările se extind), pe care veneam din Podu Roşu înspre Palat, stătea râzgăiată o pânză ce acoperea cam patru etaje ale unei clădiri, pe care era desenat un scaun directorial şi deasupra, triumfător, mesajul: “Birouri clasa A, ocupa primul loc pentru succes!” Eh, ce zâmitoare şi plină de sine se va fi plimbând lumea în fitzele cumpărăturilor, peste cadavre, locuinte vechi, biserica domnească cu hramul Sfintiilor Împăraţi Constantin şi Elena şi, bineînteles, Curtea Domnească. Şi acum, cităm sublim: "Curtea Domnească a fost timp de secole centrul vieţii sociale, comerciale şi culturale a Iaşului. Aceasta includea casa domnească în centru, casa Doamnei cu biserica Doamnei, vistieria, spătăria, jitniceria, cuhnea, grajdurile, temniţa sau biserica de pe Poartă unde se judecau pricinile mărunte de către cei şase voinici de poartă”, descrie istoricul Ioan Caproşu cum era aşezată vechea Curte Domnească, distrusă de un incendiu devastator la începutul celei de-a doua domnii a lui Radu Mihanea Voievod, pe la anul 1626. Se spune că a fost reconstruită de către Vasile Lupu câţiva ani mai târziu, ocazie cu care a fost reamenajată şi Grădina Domnească, prin ajutorul unor specialişti aduşi de la Ţaringrad.”
Muncitorii, în ritmul lor sarcastic de lucru, aruncă cu lopata în roabă rămăşiţele oraşului vechi. Că de, se face "ctitorie nouă" destinată succesului! Că de nu s-ar fi ridicat noul oraş, plăcut de consum, la dracu s-ar mai fi apucat de săpat! Eh, totuşi, nu e aşa tragic...se vor îndeletnici unii, doldora de abilităti în ocupatiunea lor, să adune cadavrele şi alte relicve şi să le pună la muzeu, să vină ieşeanul însetat şi să se adape de la izvorul descoperirilor. Mare-i mirare va fi fiind atunci! Se ştia de la începutul lucrărilor ca acolo e îngropată o întreagă lume. Şi cu toate astea, s-a dărâmat, în fiecare zi mai cădea câte un zid de cetate. Dar, nu mă întreb de ce nu s-au gasit mai multi "influenţi ctitori" ai Iaşilor să zică: Ajungă-va!, hai gata, s-a terminat distracţia, nu mai clintim o cărămidă din ce-a fost! Mă întreb, în virtutea cărui raţionament nu vrem a vedea că ne îngropăm noi, de îndată ce, cei din morminte vor fi fiind dezgropaţi din locurile lor de veci?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu