...încă loviţi de fiorul vorbirii şi recăutării trecutului

Neavând astâmpăr prin cameră, aşa dis de dimineaţă, am vrut să-mi mai aduc aminte de un om. În fiecare zi aş vrea să-mi aduc aminte, măcar de unul. Deşi urăsc amintirile, propriile amintiri, desigur... trecutul din viaţa cetăţii Iaşului, în care încă trăiesc şi umbrele oamenilor vrednici de aici sau de pe alte meleaguri, îmi fac bine.
Răsfoind pe aici, am găsit o carte despre Basarabia. Începusem cu ceva vreme în urmă s-o citesc şi, evident, mergând spre capăt a rămas neterminată. Sforţarea de a o duce la capăt stăruie în mine. Autorul e Antonie Plămădeală, scriitor, eseist, istoric şi om al... bisericii ajuns, după multe umblări prin locuri de suferinţă, mitropolit al Ardealului. S-a născut în Basarabia într-o vreme când încercările de a rămâne în propriul pământ erau zădărnicite cu suspendarea, refugierea, eşecul şi închisoarea la Jilava, Văcăreşti... Puţini spre deloc mai sunt ierarhii bisericii de astăzi care să aibă un asemenea trecut mărturisitor. AZI, criteriile de alegere a omului la cârma unei mitropolii sfidează orice regulă de firesc elementar...
Îndemnul acestui om pe care-l culeg printre rânduri, este acela de a răscumpăra vremea. Cei rămaşi, încă loviţi de fiorul vorbirii şi recăutării trecutului, o pot face. Viaţa trebuie privită cu încredere, curaj şi responsabilitate.

Masa Umbrelor

De câteva zile îmi stăruie în minte o imagine pe care am adus-o în prezent cu putină vreme în urmă. Oricum cartea, cu acelaşi nume cumpărată la vremea studenţiei de la Anticariatul Grumăzescu de pe uliţa Lăpuşneanu, o am în mâini foarte des: Masa Umbrelor. Nu mi-o imaginasem fizic, dar o simţeam lungă, neagră, cu scaune drepte, sobră şi învăluită în mister. Acum doi ani am văzut-o în Noaptea europeană a muzeelor. Plimbându-mă ştrengăreşte şi puţin neatentă prin Casa Pogor, păşind pragul altei încăperi, am încremenit. Ea, masa, exista acolo şi fără a mă apropia să văd scrisul,... am recunoscut-o. E Masa Umbrelor! N-am putut deveni decât... atentă şi incredibil de tremurătoare. În încăperea absenţei celorlalţi masa mi s-a părut mai lungă. Am avut tentaţia să număr scaunele dar... masa umbrelor nu e pentru oamenii vii.
Masa, în viaţa reală, îmi dă sentimentul comuniunii oamenilor întru bucurie. Evit sau ezit să mă aşez când numărul celor aşteptaţi nu e întreg. Între oamenii care stau la aceiaşi masă se crează o deschidere tainică. Aşezarea la masă implică aşteptarea celuilalt care va veni, va comunica şi se va comunica iar absenţa acestuia sau a unuia dintre ei aduce fragmentare, închidere, dramatism.

...este vorba despre Iaşul ca oraşul în care....

Astăzi am ratat dimineaţa. Am trecut prin ea fără s-o simt lucrată. Mă simt nu stiu cum. Ziua a crescut şi a fost caldă, în ciuda împotrivirilor primăverii. Irosirea dimineţii m-a făcut să sfârşesc spre amiază la masa umbrelor. Am pus mâna pe cartea mea preferată. În ea, este vorba despre Iaşul ca oraşul în care eu nu mai am decât morminte.

povestea iepuraşului a broscuţei testoase

Cu ce m-am ocupat eu la ora de engleză cu un elev! Morala mi se pare foarte bună. Iată povestea:

Once upon a time, there were a very fast hare and a very slow tortoise. The hare always laughed at the tortoise because he was so slow. All the animals were very tired of listening to the hare. Then one day, the tortoise surprised them all: “Let`s have a race tomorrow then!”

The next day, when they started the race, the hare jumped forward. Very soon, he was far ahead of the tortoise. It was a very sunny day and the hare was very hot.”There is a tree. I can rest under it!” A few hours later, the tortoise passed the sleeping hare…

Suddenly the hare opened his eyes and looked around. He saw the tortoise at the Finish line!...The tortoise was the winner! The hare learned his lesson that day: “Keep on going and don`t stop until you cross the Finish line!”

motanul amenintat...

Ieri am fost ameninţată! De fapt, eu şi motanul. Nu se stie dacă a fost cel cu coada sau cel fără coadă. Nu s-a făcut precizarea. Ne-au luat la pachet. Am redactat nişte acte neoficiale care denunţau o ilegalitate, un abuz, o măgărie. Deşi chestiunea era de interes comun, cu semnătura şi aprobarea majorităţii, fără de care nu se putea face nimic, omul care m-a amenintat a luat redactarea de acte ca pe o acţiune a mea personală împotriva lui.
Cum printr-o plângere n-aş rezolva nimic pentru că instituţiile abilitate în rezolvarea cazului n-ar face nimic, aşadar, în faţa unei astfel de situaţii nu îmi rămâne decât, ca şi în alte cazuri, sa-mi exersez resursele de neiubire şi să mă apăr prin....

până la prânz ... trag perdelele.

M-am trezit. Mă strângea elasticul de la păr şi am simţit că mă doare capul. Am căutat cafeaua prin bucătărie şi am hotărat: anulez tot lucrul; azi citesc, ascult de zeci de ori requiem-ul lui Mozart şi mă uit la interviurile de la Profesioniştii. Aleg: Tudor Chirilă, Klaus Johannis, Regina Ana a României şi pentru a zecea oară interviul cu Bartolomeu Anania. Am auzit titlul unei cărţi pe care am şi comandat-o pe net: Conjuraţia imbecililor - John Kennedy Toole. Voi reveni la ea după citire.
În a doua zi a lunii martie, a venit şi soarele. Mă deranjează...lumina lui e rece. Rămâne ca până la prânz să trag perdelele.