if you have...

if you have no voice, SCREAM; if you have no legs, RUN; if you have no hope, INVENT or LEARN THE JOY;
"Atâta vreme cât nu devenim un deşert sufletesc, suntem mântuiţi" (România profundă)

sâmbătă, 28 mai 2011

Împotriva cipurilor ! Miting de protest 30 mai 2011 la Bucuresti

Iată ce stire am găsit:
"Curtea de Apel Bucureşti, Splaiul Independenţei, ora 9-12

“Cu banii folosiţi pentru cardul de sănătate modernizaţi spitalele!”

Protestăm pentru că se închid spitalele, în timp ce mor oameni. Pentru că se găsesc justificări aberante pentru închiderea spitalelor, în timp ce bani multi, cum ar fi pentru Proiectul cardului naţional de sănătate se cheltuiesc în aşa zisul interes al asiguraţilor. Pentru că nu sunt suficiente pături pentru bolnavii din spitale (doar în statistici şi rapoarte oficiale), nu sunt bani pentru medicamente şi pentru condiţii normale de tratament, şi se oferă soluţia privatizării serviciilor de sănătate, pentru ca nişte băieţi deştepţi să pună mâna pe spitale, ieftin şi sigur. Pentru că medicii şi personalul medical sunt umiliţi, manipulaţi ca să nu ridice capul sus, liderii sindicali sunt vânduţi, şi este o tăcere sumbră, în timp ce oficialii sănătăţii mint cu neruşinare. Pentru ca nimănui nu-i pasă...

Dacă eşti medic, asistent medical, pacient, cetăţean, viitor bolnav, asigurat, pensionar, şi dacă te interesează sănătatea ta şi ce se face cu banii şi contribuţia ta, vino la miting!

REVOLTĂ PERSONALĂ: Mi-a atras atenţia comentariul unui cititor care spunea ca a pus un link cu acestă ştire despre protest pe Facebook si, in scurt timp, a fost cenzurat cu explicaţia ca ştirea este clasificata ca fiind potenţial abuziva si a fost raportata ca spam. Mă intreb de ce un miting poate fi considerat abuziv?
Iată mesajul: “The link you are trying to visit has been classified as potentially abusive by Facebook partners.Website reported for spam, malware, phishing or other abuse”

Sursa: http://ro.altermedia.info/general/impotriva-cipurilor-miting-de-protest-30-mai-2011_22670.html

miercuri, 25 mai 2011

...nici teii n-au mai inflorit

Nici teii n-au mai înflorit... Mergând dinspre mănăstirea Sf. Trei Ierarhi spre "casă" n-am mai simţit ca în anii anteriori mângâierea florilor de tei pe vremea asta...Deja, păşim repede spre apus de mai...si florile n-au venit!
După amiază, având ceva vreme, nu prea multă, m-am rătăcit puţin prin bibliotecă. Căutam ceva, nu ştiu prea bine ce... şi mi-a ieşit în cale o carte pe care o răsfoisem doar timp de câteva ore, mai demult. Impresionant este titlul: "Romanul condiţiei umane". Am găsit un nesfârşit amestec de termeni: condiţie umană, absurd, sinucidere, tendinţa de reconciliere... Există poate o anumită latură tragică a existenţei... vecină cu nostalgia sentimentului de veşnic început. Poate e mai curând tragică, realmente, din punctul de vedere al unui perpetuu zbucium, dintr-o încercare de înţelegere atât a lumii din afară cât şi a celei din adâncuri.
Privită prin ochii aceluiaşi privitor, lumea apare în unele momente ca fiind lipsită de lege, de trăsături umane, alteori privind înspre răsărit ea se arată de o inegalabilă frumuseţe şi cuminţenie... atribute ale Celui ce a creat-o... În rânduială sau nerânduială există un permanent strigăt de durere al lumii... şi al nostru, în special, alături de un dor nemărginit spre cineva care sălăşluieşte dincolo de nori...

marți, 24 mai 2011

am venit iar să spun o poveste...

Stiu, nu e vreme de poveste, dar am venit iar să spun una...
Am stat mult pe gânduri... ce poveste să împărtăşesc, una din Pateric sau alta din vremea copilăriei. Puţin nostalgică, am ales una din lumea celor mici...
... În mijlocul unei pieţe stătea de veghe statuia unui Prinţ. Purta pe el poleiala de aur şi câteva pietre scumpe. Nu putea trece nimeni pe lângă el fără să-i admire strălucirea...
În altă parte, într-o altă pădurice de la marginea unui lac zbura un Rândunel care tocmai se îndrăgostise de o mlădioasă trestie. Vremea se cam răcea şi Rândunel se gândea că ar cam trebui să plece spre alte locuri mai calde. Lăsase trestia care, oricum i se părea că cochetează cu vântul. S-a îndreptat spre oraş, găsindu-şi peste noapte loc la picioarele Prinţului plin de strălucire. Când să se aşeze mai bine, nişte picături de ploaie au început să-i ude penele. Indignat de asta (pentru că nu era nici un nor pe cer) se uită în sus şi văzu că picăturile izvorau din ochii Prinţului, a cărui inimă de plumb parcă se înmuiase.
Rândunel l-a întrebat pe Prinţul nostru de ce plânge iar acesta i-a vorbit despre hidoşeniile acestei lumii pe care, în fiecare zi, le vede de acolo de sus. Câtă vreme fusese în viaţă, palatul în care trăise era străjuit de nişte ziduri înalte care nu lăsau vreme tristeţii să intre. Aşadar, el nu cunoscuse nefericirea. Prinţul l-a rugat pe Rândunel să-i stea alături câteva zile, deşi vremea se înăsprea şi frigul îşi făcea loc din ce în ce mai mult. Într-o zi de acolo de sus, prinţul văzu o femeie croitoreasă, a cărei copil zăcea bolnav şi nu avea bani să-i cumpere cele trebuincioase. Atunci prinţul rugă pe Rândunel să-i ia rubinul de pe mantie şi să îl ducă femeii. Altădată a văzut o fetiţă care vindea chibrite şi pentru ca acestea căzuseră în apă şi se udaseră, avea să primească bătaie acasă. Ştiind că nu are ce să-i dăruiască, l-a rugat pe Rândunel să-i ia unul din ochi (căci erau preţioşi) şi să i-l dea fetei. A mai văzut pe un tânăr student care începuse a scrie o piesă de teatru dar n-o putea continua din cauză că-i era frig şi foame. Atunci veni cu o altă rugăminte către Rândunel de a-i lua şi celălalt ochi şi să îl dăruiască studentului.
Rândunel se simţea din ce în ce mai ostenit iar frigul i-a învăluit aripile. Însă prinţul a mai venit cu o rugăminte, într-un glas de tristeţe. I-a spus să meargă peste regatul în care trăise şi să-i aducă veşti....
La palat, cei bogaţi trăiau în desfătări, iar săracii rugau pe la porţile lor o firimitură de pâine. S-a întristat tare prinţul auzind toate astea. A avut o altă rugă către Rândunel, aceea de a-i desprinde tot aurul cu care era împodobit şi să-l împartă celor de la porţi.
Uf, Rândunelul nostru făcu întocmai şi la întoarcere cu ultimele forţe se prăbuşi la picioarele Prinţului, pe soclul de piatră. În clipa aceea se auzi din interiorul statuii o cădere de nedescris. Era inima prinţului...
Mai marii oraşului s-au adunat a doua zi şi privind la Prinţ comentau despre starea jalnică în care ajunsese. Au hotărât că prinţul nu le mai e de nici un folos fără strălucire şi l-au dat spre a fi topit... În locul lui va fi ridicată statuia, splendidă ca o ironie, a primarului din oraş.
Şi totuşi, la topire, inima de plumb nu se topi. Nemaifiind de folos ea, inima, a fost aruncată pe un morman de gunoi unde zăcea de câteva zile Rândunel, ostenit de moarte.

In hoc signo vinces

Ziua de 21 mai este şi, pentru mine a fost, zi împărătească. A început cu Liturghia. A continuat cu odihnă şi spre seară am încercat să ies un pic din împărăteasca zi şi din rigoarea firii mele, fireşte, exagerând.
Ziua a fost împărătească prin purtarea de coroană a celor doi sfinţi, aceştia fixând, în epoca lor şi în istoria creştinismului, din punct de vedere, moral, creştinesc dar şi politic, o dată memorabilă. Au pus bazele împăraţilor creştini şi, după modelul lor, s-au ridicat alţi conducători de ţări. Semnul sub care aceştia au învins a fost crucea. Crucea: semnul, simbolul şi puterea lui Dumnezeu. În ajunul luptei cu Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscripţia: “In hoc signo vinces” (Prin acest semn vei birui!).

miercuri, 18 mai 2011

Cât eşti... cât mai exist...

Cât eşti... cât mai exist, îmbracă-te aiurea şi hai în mahalale... La margini te chem...
Andrei Paunescu - Tatiana Stepa)

luni, 9 mai 2011

Iasul cultural (7) Noaptea Muzeelor 2011 / Museums' Night


Acest eveniment va avea loc pe 14 mai anul acesta. Vor participa peste 40 de instituţii din România.
La Iaşi, puteţi cinsti noaptea muzeelor participând la evenimentele Complexul Naţional Muzeal „Moldova “. Acesta îşi are sediul central în Palatul Culturii din Iaşi unde fiinţează patru muzee de renume:

* Muzeul de Istorie a Moldovei;
* Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu “;
* Muzeul de Artă;
* Muzeul Etnografic al Moldovei.

În prezent, Palatul Culturii din Iași și Palatul Memorial „Al. I. Cuza “de la Ruginoasa sunt închise pentru restaurare. Aceste clădiri fac parte din programul guvernamental de reabilitare a monumentelor istorice. Durata programului: 2008-2011. Trăitor la Iaşi, după cum arată lucrările, nu cred că va fi respectată perioada de finalizare în 2011. Oricum, iubitorii de muzee sunt invitaţi la celelalte obiective muzeale din structura Complexului Muzeal Național „Moldova “Iaşi. Intrarea la muzee este liberă.

duminică, 8 mai 2011

Despre Iasi, cu evlavie...(2)


Aseară, după o zbenguială, prin ploaie, de zile mari pe malul Ciricului, am dormit bine. Pentru două - trei ore am redescoperit Iaşul la vreme de ploaie, colindând pădurea şi malul Ciricului. Astăzi, aveam să-l văd de sus, de la înălţimile uneia dintre colinele Iaşului, de la biserica mănăstirii Piatra Sfântă (cunoscută anterior sub denumirea de Schitul Tărâța) datând din jurul anului 1755. Aceasta se află prin împrejurimile Iaşului pe dealul Repedea. Accesul la această mănăstire se face trecând prin Buciun, lăsând în urmă Plopii fără soţ şi ajungând în satul Pietrăria (comuna Bârnova). Locul acesta m-a impresionat atât prin vechime şi simplitate cât şi prin priveliştea de acolo. Nimic strident, pompos, făţarnic! De sus, se vedea, în depărtări, Iaşul în toată înfăţişarea lui. Mi-am curăţat, măcar un pic, inima...
Biserica este modestă ca înfățișare arhitecturală, fiind construită din piatră cu învelitoare de tablă pe șarpantă. Arhitectura este simplă, are un plan treflat, cu o turlă dispusă deasupra naosului și o turlă cu rol de clopotniță deasupra pronaosului. Interiorul bisericii este ornat cu arcaturi moldovenești obișnuite. Pridvorul este construit ulterior (în 1834), intrarea făcându-se prin ușa de vest. Biserica nu a fost pictată niciodată, ci numai văruită în culori de apă. Catapeteasma datează din anul 1913 din timpul starețului Nectarie Cotruță. Tot atunci a fost înlocuit pavajul de pe jos cu mozaic. Printre odoarele de preț ale bisericii se numără două evanghelii în limba slavonă din 1766, un liturghier din 1759, un tripod din 1768. şi multe icoane foarte vechi.
În prezent, se construieşte o biserică nouă în stil moldovedesc tradiţional. Întrând, în biserica în construcţie, pe partea stangă, se odihneşte într-un mormânt de marmură, Dumitraşcu Vasile, ctitor unic al acestei biserici.
M-am plimbat, desigur, şi prin curtea mănăstirii în care am găsit un paraclis de lemn, o clădire pentru chilii şi un cimitir. Se spune că, în trecut, acolo, pe la 1761 a fost un spital pentru bolnavii de ciuma. Ioan Teodor Callimachi afieroseşte acest schit ca să fie spital pentru ciumaţi, sub purtarea de grijă şi ascultarea Mănăstirii Sf. Spiridon. Mulţi dintre cei intraţi acolo, şi-au găsit leacul în suferinţă, alături, sub cruci.

marți, 3 mai 2011

gând la toamnă

"Am strâns toamnă după toamnă /Ş-acum dorul mă îndeamnă/Să las toamna afară şi să simt că-i primăvară..."
Ionel Fernic

duminică, 1 mai 2011

Iasul cultural (6) LIBREX - Primăvara cărţilor la Iaşi 2011

Iaşul are o invitaţie pentru noi la târgul internaţional de carte LIBREX, de la Sala Polivalentă, în perioada 11-15 mai 2011.

Târgul Internaţional de Carte Librex reuneşte peste 100 de firme participante (edituri, importatori şi distribuitori de carte şi/sau birotică şi papetărie, centre culturale, instituţii de învăţământ superior, muzee, reprezentanţi ai mass-media, anticariate, galerii de artă etc.)

Ca în fiecare an, vederea atâtor cărţi, îmi va aduce bucuria şi neliniştea vie de a ţine în mâini cuvintele.

...vederea mării

Zilele trecute am fost să văd marea. Eu şi ea am zăbovit câteva zile împreună. Mi-era dor de mine însămi...
Deşi aceiaşi, în fiecare zi, o vedeam altfel: albastră, tulbure, verde, deloc clară, înspăimântătoare chiar, întunecată, tulburată, liniştită sau luminată. Cu siguranţă ea era la fel, dar o vedeam prin sufletul meu care de fiecare dată purta aceste stări. Cu furie, le-am îngropat pe toate în apele ei.
Am rătăcit pe câteva plaje. Aş fi vrut să fiu doar eu. Eram dezamăgită la vederea unui alt om. Aici verbul a "rătăci" nu înseamnă neapărat pierderea drumului drept ci un soi de hoinăreală, în straie lungi, printr-un anumit spaţiu cu sau fără ţintă precisă. Sau, pur şi simplu, vorba unui amic "am umblat dezlegată." Şi toate astea, datorită naturii mele nenorocite de a nu-şi putea refuza căutarea odihnei şi plecarea.
Viaţa nu e întotdeauna frumoasă, dar nu e bine să o pierzi de pomană.
Nu ştiu dacă am trăit bucuria omului viu sau a unuia înviat la vederea mării. Mai degrabă, am început a găsi, probabil, un rost al zilei ca instrument al învierii într-un regim al uzurii şi al alienării.