Citind zilele trecute câte ceva, am găsit mărturisiri de taină despre Iaşi. Întreaga mărturisire o redau in scriere italică:
Cu mare evlavie mă apropiam de Iaşiul pe care nu era român să nu-l iubească, să nu-l înţeleagă sau măcar să nu dorească a-l vedea. Multe oraşe din Moldova au câte o fărâmă de glorie. Nu putem pronunţa numele: Hotin, Bârlad, Vaslui, Tighina, Cetatea Albă, Soroca, fără ca să nu ne simţim sufletul răscolit. Deasupra tuturor însă se ridică Suceava şi Iaşiul. Suceava cetatea lui Ştefan cel Mare, Iaşiul oraşul lui Cuza Vodă. Oraşul unirii de la 1859, care prin înfiinţarea Universităţii, devine oraşul tinereţii şi a celor mai curate aspiraţii ale ei. În Iaşi au trăit: Miron Costin, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Mihail Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Iacob Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Simion Bărnuţiu, Vasile Conta, N. Iorga, Ion Găvănescul. Aici luminează ca un far, la catedra de Economie Politică, marea personalitate a profesorului Cuza. Universitatea devine o şcoală a naţionalismului; Iaşiul, oraşul marilor avânturi româneşti, al înălţimilor, al idealurilor, al aspiraţiunilor noastre naţionale. Mare prin durerile de la 1917, când aici şi-a găsit refugiul în ceasurile grele mult chinuitul suflet al Regelui Ferdinand, mare prin destinul de a fi la 1918 oraşul unirii tuturor Românilor; mare prin trecutul său şi mare prin tragedia lui prezentă – căci oraşul celor patruzeci de biserici – moare uitat în fiecare zi ................................................... Iaşiul zidit pe şapte dealuri, ca Roma, este şi rămâne cetatea eternă a românismului. Câte amintiri glorioase! Aici s-au auzit pentru prima dată răsunând acele armonioase versiuni ale lui Alecsandri: "Hai să dăm mână cu mână, Cei cu inima română" ........................ Aici, ca nicăieri în altă parte, studentul simte plutind prin văzduh pe deasupra Iaşului tăcut, cu chemări nepătrunse şi cu îndemnurile lor sfinte, duhurile marilor înaintaşi. Studentul ieşean, în liniştea nopţii târzii, aude alergând înnebunit de durere pe străzile întortocheate şi străine ale Iaşiului, sufletul lui Mihail Eminescu care cântă ca o nălucă: "Cine-a îndrăgit străinii, Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia Şi neamul nemernicia..."
De acest oraş mă apropriam, cu adâncă evlavie, în toamna lui 1919 atras de marea lui aureolă, dar şi mişcat pentru că mă născusem aici, cu douăzeci de ani în urmă. Şi ca orice copil veneam emoţionat să revăd şi să sărut pământul natal.
....................................................................
Z. Codreanu
Cu mare evlavie mă apropiam de Iaşiul pe care nu era român să nu-l iubească, să nu-l înţeleagă sau măcar să nu dorească a-l vedea. Multe oraşe din Moldova au câte o fărâmă de glorie. Nu putem pronunţa numele: Hotin, Bârlad, Vaslui, Tighina, Cetatea Albă, Soroca, fără ca să nu ne simţim sufletul răscolit. Deasupra tuturor însă se ridică Suceava şi Iaşiul. Suceava cetatea lui Ştefan cel Mare, Iaşiul oraşul lui Cuza Vodă. Oraşul unirii de la 1859, care prin înfiinţarea Universităţii, devine oraşul tinereţii şi a celor mai curate aspiraţii ale ei. În Iaşi au trăit: Miron Costin, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Mihail Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Iacob Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Simion Bărnuţiu, Vasile Conta, N. Iorga, Ion Găvănescul. Aici luminează ca un far, la catedra de Economie Politică, marea personalitate a profesorului Cuza. Universitatea devine o şcoală a naţionalismului; Iaşiul, oraşul marilor avânturi româneşti, al înălţimilor, al idealurilor, al aspiraţiunilor noastre naţionale. Mare prin durerile de la 1917, când aici şi-a găsit refugiul în ceasurile grele mult chinuitul suflet al Regelui Ferdinand, mare prin destinul de a fi la 1918 oraşul unirii tuturor Românilor; mare prin trecutul său şi mare prin tragedia lui prezentă – căci oraşul celor patruzeci de biserici – moare uitat în fiecare zi ................................................... Iaşiul zidit pe şapte dealuri, ca Roma, este şi rămâne cetatea eternă a românismului. Câte amintiri glorioase! Aici s-au auzit pentru prima dată răsunând acele armonioase versiuni ale lui Alecsandri: "Hai să dăm mână cu mână, Cei cu inima română" ........................ Aici, ca nicăieri în altă parte, studentul simte plutind prin văzduh pe deasupra Iaşului tăcut, cu chemări nepătrunse şi cu îndemnurile lor sfinte, duhurile marilor înaintaşi. Studentul ieşean, în liniştea nopţii târzii, aude alergând înnebunit de durere pe străzile întortocheate şi străine ale Iaşiului, sufletul lui Mihail Eminescu care cântă ca o nălucă: "Cine-a îndrăgit străinii, Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia Şi neamul nemernicia..."
De acest oraş mă apropriam, cu adâncă evlavie, în toamna lui 1919 atras de marea lui aureolă, dar şi mişcat pentru că mă născusem aici, cu douăzeci de ani în urmă. Şi ca orice copil veneam emoţionat să revăd şi să sărut pământul natal.
....................................................................
Z. Codreanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu