plimbare subiectivă...

M-am dus să-l văd pe părintele meu. Am trecut de poarta impunătoare mergând pe trotuarul din dreapta al Eternităţii. E locul în care se odihnesc mulţi oameni, foarte mulţi! Dintru începutul plimbării mele, m-a întâmpinat statuia lui Scarlat Pastia, omul de care puţini îşi aduc aminte. A fost primar al Iaşului în perioada Războiului de Independenţă care deşi a deţinut această funcţie doar doi ani, între 1877-1879, acesta s-a remarcat prin cinste, generozitate şi altruism. Deţinător al unei averi consistente, primarul Pastia a refuzat să fie plătit cât a ocupat scaunul primăriei. În anul 1868, Pastia dona un loc generos numit “Via lui Dragoş “, în Tătăraşi, în scopul de a fi amenajat ca cimitir al urbei. În actul de donaţie, viitorul primar punea trei condiţii: 1. Cimitirul să poarte numele Eternitatea şi să aibă scris pe poartă un verset din Psalmul 102: “Omul ca iarba. Zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori”, 2. În curs de doi ani să se pregătească spaţiul donat pentru a putea servi ca cimitir şi 3. Să se paveze o stradă şi aceasta să fie cunoscută sub numele de strada Eternităţii. El îşi va rezerva dreptul de a anula donaţia în cazul în care nu se respectau toate acestea.
La capătul unei aleii, l-am găsit pe părintele meu, era acolo, mă aştepta răbdător de vreme îndelungată... Am stat un ceas cu el până au venit clopotele şi timpul deniei.
Mi s-a facut dor de o mare spumegândă. Până seara poate îmi fac sacul şi mă duc să vad marea.