Decembrie 1

MAREA UNIRE DE LA ALBA IULIA - 1 DECEMBRIE 1918 zi de pomenire pentru români.

"Stema României datând din 1921 atestând, în limbaj propriu ştiinţei blazonului, drumul poporului român spre împlinirea dezideratului sãu naţional. Compoziţia înfăţişează o acvilã cruciatã purtând însemnele puterii şi având pe piept un ecuson sfertuit cu insigne, încãrcat cu simboluri heraldice de veche tradiţie: acvila cruciatã însoţitã de soare şi lunã (Ţara Româneascã); capul de bour cu stea între coarne, flancat de rozã şi semilunã (Moldova); un leu trecând pe un pod peste valuri naturale (Banatul); acvila ieşindã, însoţitã de soare, semilunã şi şapte cetãţi (Transilvania); doi delfini afrontaţi (desemnând regiunea maritimã a ţãrii)." Arhivele Statutul Bucureşti, fond Comisia consultativã heraldicã, anexã, dosar 3

Ultima zi de toamnă...ultima....

Ultima zi de toamnă...ultima...Mă încearcă un soi de aprigă furie la plecarea toamnei de nu-mi pot stăpâni sufletul. Strig, o strig, ma frământ! Gândesc, apoi, că trebuie să mă înduioşez totuşi, căci, de data asta, nu-mi pot înăbuşi strigatul decât în duioşie, atât câtă mi-a mai rămas. Subiectul cu toamne mă face usor tandră.
Am surprins câteva frunze, azi, sub paşii grăbiţi ai lumii. Deja căzute, strivite şi prea îmbătate de apa vie a ploii, trăgeau cu ardoare de ultima sclipire de lumină palidă de soare apus.

de fapt, urmele lor...

Abia pleca, îşi făcea bagajele strângându-şi de pe jos toată podoaba, fără grabă, dar cu mult farmec. Se mai odihnea, nu de oboseală ci de minunare. Când vezi câtă strălucire cuprinzi în tine, te tot întorci, te uiţi în urmă, îţi tot întârzii pasul, găseşti motive să mai rămâi, un pic să te mai uiti, încă o dată şi tragi şi de ultima secundă, numai să nu pleci...să nu pleci, să mai rămâi. După ce a plouat cu atâta freamăt şi frunză, a dispărut atât de discret de parcă n-ar fi fost. I-au rămas, întipăriti în pământ, paşii şi podoabele, de fapt, urmele lor...
Eu, singura, care n-am văzut bine şi nu destul, rămân... şi ce dor mă apucă, violent dor. Mă port din loc în loc şi nu am odihnă, mă trezesc devreme căci simt o absenţă. De fiecare dată gândesc: mai apuc să simt duioşia altei toamne?! De fapt, să nu îngălbenesc pe picioare, am s-o port în mine, e sigura cale de a o ţine cât de cât vie. Ca atâţia plecaţi, adormiţi ori năprasnic disparuţi, va mai rezista şi înfrigurarea asta... căci iubesc paşii pe care i-a lăsat şi pământul pe care s-a aşternut găsindu-şi odihna.

mă încântă, nu-mi place, visez, nici Liturghia..

Mă încântă prezentul care vorbeşte despre trecut, căci prezentul despre prezent nu are ce povesti. Tot ce e spontan în prezent n-are nicio legătură cu trăirea ca naţiune, ci este rodul unei atitudini machiavelice care are drept scop doar promovarea imaginii de sine care urlă a infatuare şi ipocrizie.

Nu-mi place cuminţenia tâmpită care îşi are principiile în: "Asta e!", "Nu vrem să supărăm pe nimeni!", ''N-avem ce face, asta e treaba!" ....O, nu, treaba nu e aşa, din punctul meu de vedere, ba chiar trebuie să supăram pe cei prea liniştiţi...
Visez un trecut adus în prezent căci viaţa oamenilor valoroşi şi mărturia lor nu poate fi educată ori reeducată. Stiu, deranjează strigătul din morminte, dar deranjul prea liniştiţilor nu va înăbuşi strigătul.
Nici Liturghia nu vine să liniştească, poate să rânduiască lucrurile, da...dar să liniştească, nu! Luciditatea prezentului în timpul Liturghiei ar trebui să ne trezească, să smulgă din noi jertfa sângeroasă a iubirii pentru celălalt şi plânsul neputinţei de a nu putea iubi.
Nepământească e vremea răsăritului şi a apusului....

nu, nu...

Nu mă simt în stare să merg lângă un om făcând compromisuri, cel putin, nu cele de ordin sufletesc. Nu, categoric, nu! Neputinţa aceasta derivă, posibil, dintr-o insuficienţă, poate chiar tupeu, pe care, însă, nu-l gasesc în mine.

Unde fugim de acasa? - căutăm o frunză

"M-a apucat un dor de frunze, în suflet şi peste tot, că nu mai pot. Hai să căutăm una că e vânt şi că e ceaţă [...] ştiam că frunzele astea sunt nişte obraznice şi jumătate [...]Ba, mai căzuseră şi pe jos ca în marile păduri [...]Însă ca în fiecare toamnă, e adevărat, se întâmplă ca acum, ceva neaşteptat [...]Cică dacă rupi o frunză de pe ram, toate pică [...] Copacii pândesc o anumită zi, şi atunci, deodată cu toţii îşi fac vânt şi intră cu frunzele-n pământ..." Marin Sorescu

....

Foarte tare! Siniştrii de la CNA s-au certat în şedinţă publică. Se pare că nu le-a căzut bine treaba cu mitingul. Scrupuloşi din cale afară, şi-au aruncat vorbe grele unii altora. În disputa lor s-au strecurat şi adevăruri politice. Adică, ăia sunt puşi acolo nu pe criterii de competentă superioară şi abilitaţi de excepţie, ci s-au adunat acolo pentru a trăi virtuos din amenzi abuzive şi pentru a ridica osanale întâiului şef de stat şi adunăturii acestuia, asta dacă mai avea, încă o dată, nevoie de confirmare. Domnilor, continuaţi, puteţi să încercaţi şi bătaia data viitoare. E ruptă din rai...ş-apoi, loc şi de mai rau! E un spectacol încărcat de speranţă şi bucurie sfantă. Mă pregătesc să aplaud! Mă iertaţi domnilor, eu sunt cu iubirea, evident virtuozitatea şi bucuria sfântă. Ah!

Sursa Gândul: "Scandalul între cei doi a izbucnit în şedinţa de marţi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), după ce Dan Grigore a corectat o greşeală gramaticală făcută de Constantin Duţu, când acesta încerca să-şi spună punctul de vedere în legătură cu primul subiect al ordinii de zi a şedinţei

Scandal la CNA, după ce Dan Grigore a corectat o greşeală gramaticală a unui coleg. Constantin Duţu: "Mă înveţi dumneata să vorbesc, care cânţi la ţambal"

. [...]Duţu: "Mă înveţi dumneata să vorbesc, care cânţi la ţambal" Acest lucru l-a nemulţumit pe Constantin Duţu, care i-a reproşat lui Dan Grigore: "Dumneavoastră mă corectaţi, aţi terminat la Vulcan, domnule". El a continuat spunându-i lui Dan Grigore: "Căutaţi scandal"[...]"Vreţi să vorbiţi tot timpul, vreţi să vă daţi în stambă. Eu v-am stimat întotdeauna, v-am spus «maestre»", i-a spus Constantin Duţu lui Dan Grigore. În acest context, în discuţie a intrat şi Narcisa Iorga, un alt membru al CNA, care i-a cerut lui Constantin Duţu să revină "la subiect".Acest lucru l-a făcut pe Duţu să îi spună Narcisei Iorga: "Nu vreţi să vă astâmpăraţi?" Astfel şi Narcisa Iorga a intrat în conflict: "Dar cine sunteţi dumneavoastră să-mi spuneţi să mă astâmpăr? Ce-ar trebui să fac să mă astâmpăr? Asta e o ameninţare publică", i-a spus Narcisa Iorga lui Constantin Duţu.

Miting împotriva abuzurilor şi pentru libertatea de exprimare

Mircea Badea, Victor Ciutacu şi peste o mie de oameni au protestat ieri în fata CNA-ului împotriva abuzurilor şi ingrădirii libertăţii de exprimare a gândurilor sau opiniilor, În traducere, orice om care priveşte la el însuşi cu putină sinceritate şi nu vrea să fie orb, prost ori spălat pe creier simte, fără îndoială, presiuni, abuz şi bătaie de joc zilnic din partea instituţiilor statului şi a oamenilor puşi în capul acestora care sfidează până şi noţiunea de incompetenţă ori de bun simt. Aşadar, apreciez demersul lor şi-l sustin în totalitate. Dacă aş fi fost din Bucureşti aş fi mers sigur la miting. Deşi ştim că la capătul fiecărei revolte ori lupte esenţiale stă însingurarea, să avem curajul strigării căci, pentru această libertate, vom da socoteală.

ARTICOLUL 30 din Constituţia României (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă.

Puteţi urmări demersul lor la adresa: http://www.youtube.com/watch?v=ftHyVu2Ggzs

o zi...

Ce monunentală mi se pare o zi uitându-mă la ea în zorii ei! Ce-o mai fi şi cu zilele astea de toamnă! Câte proiecte nu mi se înghesuie în minte şi tot atâtea sfârşesc abandonate. Am martori, doua căni înflorate care se odihnesc, una pe coperta unei cărţi şi cealaltă lângă ea... Mă gândesc apoi la alţii...uf, ce stil am şi eu în a trăi din viaţa celuilalt! În ea nu mi-aş putea gasi locul. E clar, nu ne putem permite să trăim oricum, dar cred că din toată viaţa asta prima secundă şi poate doar ultima contează. Dupa aceea, rămânem doar la pomenirea celorlalţi, asta dacă nu vor fi uitat de noi.

...mi-e greu să dau un titlu

Din 2011, vom avea card de sănătate, unul cu cip, evident cei care plătesc contributia de asigurat. Şi nu va fi gratis! Vom plăti să avem cip. Va fi chiar obligatoriu. Cine nu va avea acest card, nu va acea acces la serviciile medicale. Mă uit că peste tot, o astfel de ştire este dată ca pe o mare realizare a ministerului sau chiar mai mult, o dovadă de ingeniozitate a miniştrilor. Cine le-o fi şoptit? E evident, nu-i pot suspecta de vreo idee din capul lor! Cât de ipocrita e treaba! Cum să-mi impună mie să merg într-un loc în care să stiu că nu sunt tratat cum trebuie, ori nu pot beneficia de servicii medicale de încredere, caci se stie sistemul medical e mort de mult şi fabrică alţi morti, destui chiar. Şi venirea spre nenorocirea din spitale se intermediază, cu preamărire, prin cip. N-ai card cu cip, n-ai ce cauta în spitalele de stat! " Cine nu-şi face card de sănătate, nu va mai fi tratat de medici. Avertismentul vine din partea ministrului Sănătăţii, care precizează că românii care nu vor avea acest card vor putea beneficia doar de serviciile medicale de urgenţă. " Şi ăştia când vor să ne sfideze ori să ne îngrădească libertatea şi firescul de a merge catre un serviciu pe care îl plătim, mai dau şi o lege, să aibă acoperire legală. Absenţa libertăţii se justifică prin aplicarea legii. Mă întreb dacă aştia stiu să mai facă altceva decât carduri cu cip! O să ne prăbusim cu cardul în mană, cu cât mai multe cu atât mai bine, caderea ca fi una triumfală, cu un sublim fast chiar, în functie de numarul de carduri. Oricum doar o dată murim, dar totuşi înainte, bine-ar fi să fim un pic controlaţi Nu de alta, dacă nu murim prea curând, măcar să se ştie totul despre noi. Şi toate ni se prezintă de parcă ar fi în firea lucrurilor.
Suntem atât de agrenaţi în alte lucruri, de răvăşiţi, atât de fragmentaţi încât nu realizăm căderea care ne aşteaptă. Totul devine excesiv , agresiv de înnegurat, îmbrăcat în bunavoinţă şi comfort. O viaţă de om citită de un card, simplu, nu? Totul simplificat. Nu mai e comfortabil să fie un pic mai complicat, nu? Prea multă bătaie de cap!...Tristă adunătură de excese!

încă vii...

Ziua a început cu Liturghia. Am adus în mine chipuri, ecouri, toamne. Viii şi adormiţii s-au ivit, într-un suflu interior, din amintiri. La binecuvântare, am plecat. Am mers apoi să vad cărţile. Oscilam în a cumpara Constituţia României ori Savatie Baştovoi chiar când s-a anunţat, la radio, stingerea din viaţă a lui Adrian Păunescu. Mi-am adus aminte ca-l văzusem ultima oară în curtea Casei Pogor, la Iaşi. Cumpărasem cartea lui "Încă viu". Au rămas pe ea cuvintele scrise de mâna lui, cu dedicaţia "Elenei...". Pe coperta a doua, omul îşi cerea iertare de la contemporani, poate " Iertati-mă că încă mai trăiesc/şi mai iubesc/şi mai scriu/ iertati-mă că încă mai sunt viu." A fost, aşadar, penultima lui primăvară şi acum ultima toamnă. Ultima toamnă, hmm..., cum sună! În ceruri măcar o fi vreo toamnă?!...Am sfârşit, în cele din urmă, a cumpara "A treia forţă, Economia libertăţii - Renaşterea României profunde". Timpul a trecut repede răsfoind pe îndelete. Mă luase nostalgia, altfel ca altădată. Nici nostalgia nu mai e ce-a fost! Multe titluri, mulţi autori, cuvinte nenumărate, stări sfâşietoare.

La întoarcere, abia m-am strecurat printre maşinile parcate, pe trotuar, în centru Iasului. Simţitor enervată, am trecut cu greutate.

şi iar toamnă...

Toamnă ajunsă la vremea ei. Copacii oftând a goliciune şi răbdare...